Invatam ceva in scoala care sa ne si foloseasca?
Psiholog Pompiliu Postu
Cu totii suntem de acord ca mare parte din ceea ce invatam in timpul scolii uitam. In afara de o cultura generala, scoala nu formeaza mai nimic in sistemul de personalitate care sa reziste dincolo de terminarea invatamantului. In societatea contemporana, unde nu mai este suficient sa fi un buna specialist, ci mai degraba un bun vanzator al calitatilor pe care le ai, absolventii se trezesc in fata unei provocari pentru care nu au fost educati sa ii faca fata.
Vorbeam intr-un articol anterior despre importanta competentelor sociale in succesul personal orice ar insemna acest succes: fie ca e vorba de profesie, de familie, de statut social. Daca ne uitam cu atentie asupra activitatilor din scoala am observa ca ceea ce este strict necesar, este lasat de-o parte. Mai putin de 5% din activitatile scolare vizeaza formarea si dezvoltarea competentelor sociale si de comunicare. De cele mai multe ori, activitati prin care capacitatea de comunicare este dezvoltata sunt: reproducerea orala a unei cantitati de informatie, un dialog de multe ori unilateral in care informatie circula intr-o singura directie (profesorul pune intrebari, elevul raspunde) cu slabe sanse de a consolida capacitati de comunicare eficienta.
Activitatile din scoala nu urmaresc dezvoltarea capacitatii de negociere (cand oare o sa vedem ca profesorul negociaza cu elevii in adevaratul sens al cuvantului diverse aspecte?) din contra de cele mai multe ori aceasta tendinta spontata este anihilata prin comportamentele profesorilor (ai ceva de comentat?; te-a intrebat cineve ceva?; esti avocatul lui de ii iei apararea?; cine ti-a dat tie voie sa te trezesti vorbind?; de ce ma intrerupi?; de multe ori nu pe un ton coooperant). E firesc ca elevii la randul lor sa copieze inconstient aceste modele si sa le reproduca in viata lor de zi cu zi. In loc sa devina abili in a negocia si obtine ceea ce isi doresc de la ceilalti, cauta sa isi impuna punctul de vedere prin: desconsiderarea partenerilor de discutie (adica cum nu stiai asta? – un fel de chiar asa de prost esti?); argumente fixe care nu au nici o legatura cu subiectul dezbatut (eu stiu mai bine decat tine); etc. Cu acest gen de comunicare sigur nu obtin mare lucru, decat dezaprobarea, cresterea rezistentei la schimbare, a partenerilor de discutii.
Ca sa nu mai vorbim de cooperarea cu ceilalti in atingerea unor obiective comune, cooperare pe care scoala nu o dezvolta mai deloc prin activitati de munca in echipa de rezolvare a sarcinilor pe grupuri mici. Lipsa antrenarii acestei deficiente se soldeaza cu ideea ca ori de cate ori lucreza impreuna cu cineva la un proiect comun el este cel care a contribuit mai mult, nu isi intelege si nu isi cuantifica corespunzator aportul personal. In felul acesta, inevitabil apar tensiuni in cadrul relatiei cu ceilalti si eficenta atingerii obiectivelor este mult sub posibilitati.
Acestea sunt numai cateva din lipsurile cu care fiecare dintre noi parasim scoala. Modul in care ne comportam zi de zi releva din plin aceste deficiente pe care nu am avut sansa sa le antrenam pe parcursul educatiei formale. Ca adulti de multe ori uitam adevaratul motiv pentru care purtam o discutie si ne centram in mod ineficient pe o serie de aspecte nerelevante.
Nu ne place sa fim contrazisi, iar atunci cand acest lucru se intampla urmarim cu orice pret sa castigam disputa verbala, pierzand restul: un contract, un ajutor, respectul, etc. Asa cum noua nu ne place sa fim contrazisi cu siguranta nici interlocutorilor nostri. Daca am creat suficienta presiune pentru ca ei sa cedeze, sa ne dea dreptate, cu siguranta vor cauta sa se razbune. Iar modul cel mai la indemana prin care se pot razbuna este sa nu mai semneze contractul, sa ne trateze cu lipsa de respect, sa ne desconsidere, sa ne indeparteze, etc. De putine ori consideram ca tot ce conteaza este sa ne atingem obiectivele, si ca a fi de acord cu punctul de vedere al celuilalt, nu este un mod de a ne injosi ci din contra este un mod prin care ne aratam respectul fata de opiniile sale si fata de propria persoana. Atata vreme cat le vom da ceea ce vor, cu singuranta cei cu care discutam vor fi mult mai dispusi sa ne faca serviciile pe care le solicitam.
Aceasta e doar unul din multele moduri de a gandi, de a ne comporta, pe care nu le invatam in scoala, dar odata ce le-am avea viata noastra ar fi cu totul alta. Chiar daca ne nastem curiosi sa cunostem viata, raspunsurile la multe intrebari de sunt refuzate de scoala, chiar daca dorim sa ne gasim un loc in lume, sa ne integram si sa ni apropiem pe ceilalti ni se refuza acest drept, privandu-ne de stiinta de a face acest lucru. Din copii care stim sa ii bucuram pe ceilalti iar ei sa ne ofere satisfactii devenim adulti realizati mult sub posibilitatile noastre. Asemeni profesorilor nostri care ne considerau ratati ca nu vrem sa invatam, ca nu ne duce capul atunci cand nu intelegeam lectia dar care nici o clipa nu se intrebau cum ar putea sa ne capteze pozitiv atentia, cum sa ne motiveze si cum sa ne explice ca sa intelegem, si noi, astazi continuam sa ii desconsideram pe ceilalti fie ca e vorba de clienti, familie sau prieteni, punand refuzul lor pe seama lipsei de bunavointa, de educatie, de inteligenta si mai deloc pe lipsa noastra de putere de convingere. Ce daca suntem inteligenti, ce daca avem idei, ce daca am putea face mult mai multe decat facem, daca nu reusim sa ii convingem de toate astea pe ceilalti care ar putea sa ne ajute.
Mai multe articole scrise de domnul Postu gasiti la adresa http://www.psihoterapieonline.home.ro .
